Citate
„Intervenția statului în procesul medical din această perioadă de pandemie este, dacă vreți, o îngrădire a dreptului la sănătate din perspectiva relației medic-pacient. Nu încerc să privesc această relație în cheie de bine sau rău. Dar încerc să atrag atenția că organizarea și funcționarea sistemului de sănătate s-au aflat și încă se află în fața unei provocări care afectează nu doar sănătatea sau economia, ci și logicile după care s-au definit cetățeanul și statul modern. Provocarea pandemiei și intervenția statului până în cele mai mici detalii în viața cetățenilor săi ne obligă să acordăm o atenție sporită modului în care exercițiul medical devine instrument de constrângere. Și să ne gândim cum putem moderniza regulile în așa fel încât restrângerea libertăților cetățenești să nu permită niciun abuz.” ALEXANDRU VLAD CIUREA
„Lipsa de transparență s-a văzut pe toate palierele. Achizițiile nu au mai respectat traseul clasic, mai puțin coruptibil. Angajările – de asemenea. Starea de urgență a fost contrazisă de avioanele care au transportat muncitori în fermele din occident. Cum poți zbura legal când aeroporturile sunt închise prin lege? Pandemia a arătat limpede lacunele sistemului de exercitare a puterii în statul român.” TUDOR ARTENIE
„Chiar dacă nici înainte de apariția pandemiei mulți oameni nu erau prea sănătoși psihic, dacă ar fi să-i judecăm numai după încălcarea regulilor de conviețuire socială, cum ar fi consumul exagerat de alcool, de droguri și violența în familie, apariția acesteia le-a tulburat și mai mult mințile. Și astfel, deși este un virus respirator, prin mediatizarea lui excesivă, cu informații predominant negative, noul coronavirus a tulburat profund mințile noastre.” ADRIAN RESTIAN