"Cum era Ceaușescu în momentele cînd trebuia rezolvat ceva? Cum se luau deciziile, cum se discutau deciziile, cum puteau fi contracarate sau preîntîmpinate deciziile lui Ceaușescu? La toate aceste întrebări răspunde cartea lui Ion Traian Ștefănescu. Ea își rezumă ambițiile la istorisirea neutră, fără prea multe culori personale, a momentelor în care autorul, în virtutea funcției sale, a intrat în contact cu Nicolae Ceaușescu în virtutea funcțiilor acestuia. Aceste momente sunt însă radiografiate de o inteligență pragmatică, realistă, lipsită de tresăriri sentimentale. Ion Traian Ștefănescu n-a fost un apropiat al familiei Ceaușescu. Aparținînd generației tinere de activiști, el n-a avut cum să-l abordeze pe Conducător de pe poziții familiare sau amicale, de la egal la egal. Perspectiva sa e cea a unuia din numeroșii funcționari ai Administrației Ceaușescu în contact direct cu Conducătorul numai și numai pe linie de serviciu. (Ion Cristoiu)”

Există în sufletul meu o întrebare pe care nu mi-o pot reprima: dacă aş fi cunoscut, în toată amploarea lor, tragediile de neşters din anii ’50, m-aş fi angajat totuşi în mişcarea de tineret? Îmi era mie clar ce se întâmplase în anii de până în 1958, când România se aflase sub ocupație străină? Ar fi fost suficient noul curs politic pe care îl luase societatea românească după 1964? Nu ştiu! La terminarea facultăţii, aveam doar 23 de ani! (Ion Traian Ștefănescu)