Editura Mediafax

Sunt atâtea moduri de a-ți petrece timpul liber...
Noi te ținem în casă cu titlurile Editurii Mediafax.
Alege cărțile pe care vrei să le achiziționezi și vezi reducerile noastre!

Editura Mediafax
0
Coșul meu

Finalizează comanda

  • Căderea lui Ceauşescu -20.00%
  • Căderea lui Ceauşescu -20.00%

Căderea lui Ceauşescu

Radu Portocală

Descriere: Cartea care îţi explică filmul Revoluţiei

Categorii: Istoria românilor

Data publicării: 2019

Dimensiuni: H: 21.8cm | l: 13.4cm

ISBN: 978-606-94723-1-6

Tip Copertă: cartonată

Număr pagini: 192

Reducere: 20%

60 lei
Preț: 75.00 lei

VIDEO

Descriere

„Căderea lui Ceaușescu“ (titlu original: „La chute de Ceausescu“, octombrie 2019, Édition Kryos) este volumul în care Radu Portocală rememorează dramaticele evenimente petrecute în România la finele lui decembrie1989. Treizeci de ani au trecut, iată, de când am fost spectatori, mai mult ori mai puțin implicați, la inaugurarea unui nou gen jurnalistic: „Revoluția în direct“, un jurnalism marcat de idei radicale, de teroarea imediatului, de dezmințiri de nimeni băgate în seamă. „Revoluție? Termenul e impropriu, oricât de mult ar ține românii la acesta. O definiție mai corectă ar fi următoarea: o revoltă populară stimulată și manipulată de forțe externe“ – susține autorul. "Pentru prima dată în literatura despre decembrie 1989, în cartea lui Radu Portocală, Nicolae Ceaușescu e înfățișat ca un personaj tragic. Mai ales în primii ani postdecembriști, sub influența Complotiștilor, Căderea lui Nicolae Ceaușescu a apărut drept rezultatul Revoltei spontane. Un dictator atît de puternic, Stăpîn al unui întreg Sistem represiv, a fost dat jos de românii ieșiți în stradă cu mîinile goale."

Ion CRISTOIU

Citate

„Toamna lui 1989. Era ceva ireal în prăbuşirea, unul după altul, a regimurilor comuniste din Europa Centrală şi de Est, ceva cu totul de neînţeles în faptul că Uniunea Sovietică asista absolut inertă la pierderea, bucată cu bucată, a întinsului ei imperiu exterior. Toate acele dictaturi violente, combătute fără niciun succes decenii de-a rîndul, păreau a se topi dintr-odată în faţa unor manifestaţii pe care, cu doar un an în urmă, le-ar fi spulberat în chipul cel mai necruţător. Brusc, dictaturile paralizaseră.“ – Radu PORTOCALÃ